E tarziu. Cred ca e cu mult trecut de miezul noptii. In fine, nu asta e ideea. Ideea e ca stau pe intuneric si scriu. Nici macar lumina lunii nu-mi mai incalzeste patul. Calculatorul fredoneaza niste melodii care ar trebui sa ma ajute sa adorm. Eu scriu si ma gandesc la tine. Ma gandesc ca te iubesc. Da, te iubesc! Sper din tot sufletul ca imi impartasesti sentimentul.
Sunt nebun! Cine mai sta la 12 noaptea pe intuneric si scrie scrisori de dragoste?
Scrisoare de dragoste…Uau! Intotdeauna am vrut sa fac asta.
E ciudat sa scri pe intuneric.
Scrisoarea asta de dragoste ar trebui sa fie frumos parfumata, insa nu conteaza.
Poate iti amintesti ce cadou imi doream mai demult. Doream sa primesc un stilou special cu care sa scriu intr-un caiet special despre persoanele speciale din viata mea. Insa nu trebuie ca aceste obiecte sa fie speciale, pentru ca ele oricum devin speciale atunci cand scriu gandindu-ma la tine.
Te iubesc!
Poate voi avea curajul sa-ti spun toate astea in fata. Trebuie sa-ti spun ca te iubesc.
Stiu ca e greu de crezut, pentru ca atunci cand iti spun asta nu arat ca simt ceva in vreun fel.
Atunci cand mi-e dor de tine vreau sa te strang in brate si sa simt inima ta batand cu putere pe pieptul meu.
Mi-e frica sa ma exteriorizez pentru ca ma gandesc ca m-as putea purta penibil, mi-e teama ca s-ar rade de mine.
Uneori, dragostea e penibila, dar nu-mi pasa, te iubesc!
Poate ca Dumnezeu nu a mai avut ingeri pazitori sa ne dea tuturor si de aceea a facut in asa fel incat eu sa fiu ingerul tau, iar tu ingerul meu.
Nu mi-e somn, ma gandesc la tine, la cat te iubesc, la faptul ca sunt indragostit.
Sunt atat de multe de spus, dar timp este destul.
Te iubesc!
 
Uneori cele mai reale lucruri sunt cele pe care nu le vezi!