Nu vroiam sa scriu despre asta, dar cred ca trebuie.
Valentine’s Day e o idiotenie. De fapt, e o idiotenie inteligenta, gandita de niste oameni care au vrut sa stoarca bani si din cel mai important sentiment pe care-l poate avea o persoana. Numai niste oameni josnici, fara onoare, fara principii puteau sa gandeasca asa ceva. Nu are traditie, nu are istorie, nu are fundament.
Dragostea trebuie sa existe tot timpul si oriunde. Sigur, inteleg, iubesti pe cineva, ii dai o atentie, ii faci un cadou, ii oferi o floare, o poezie, dar nu ca e ziua indragostitilor, pentru ca nu asta e singura zi din an in care il/o iubesti.
Si la urma urmei, dragostea nu se masoara in materie, ea se masoara prin imbratisari, sarutari, tandrete, cuvinte potrivite si alte genuri de atingeri si vorbe cu conditia ca ele sa fie sincere.
Astazi (n.r.: ieri, ca deja e trecut de miezul noptii) am vazut cupluri pe banci, pe strazi, in masini, mai ceva ca in oricare alta zi a anului. Mi-aduc aminte, pe vremuri (cand inca nu invatasem tabla inmultirii), cum de primavara pana iarna, pandeam cuplurile de indragostiti pe fiecare banca si ii urmaream, mai aruncam cu cate ceva tocmai in momente de tandrete, mai ne luam injuraturi, mai trageam cate o corneta, mai cu apa, le faceam tot felul de tampenii. Dar, atunci era plin orasul de indragostiti, mai ales vara, cand se inmulteau ca melcii dupa ploaie. Doar de aici a aparut vorba: "o iubire de-o vara".
Dar, deviind putin de la ideea principala, orasul nu s-a pustiit numai de indragostiti. S-a pustiit si de oameni. Pana nu demult, de dimineata devreme pana tarziu in noapte se gaseau pe strada de la copii cu degetu-n gura pana la golani cu tigara-n gura. Aveai cu cine te juca, aveai cu cine socializa, aveai subiecte de discutii, distractii, fiind copil, cand faceai cate-o trasnaie si nu mai erai lasat sa iesi din casa, ti se parea ca vine sfarsitul lumii. Nu se putea asa ceva: cum era posibil sa lipsesti de la fotbalul pe maidan, de la plimbari, de la aventurile prin santuri si gropi, de la pititea si focul de seara, de la furatu’ de struguri, rosii si alte zarzavaturi , de la legatu’ banilor cu ata sau de la impuscatea cu tevi , bile sau arcuri.
La urma urmei, chiar si baietii care jucau barbut in scara blocului, rummy , sau alte jocuri pe bani prezentau un mare interes si era o mare satisfactie sa-i urmaresti, chiar daca nu eram de acord cu asta. Totusi, mai iesea lumea din casa.
Acum, pustiu! De dimineata devreme pana noaptea tarziu! Nu copiii care se joaca, nu indragostiti, nu prieteni, nu borfasi si cartofori, nu muzica de strada ca sa cheme vecinii politia, nu bere in fata blocului, nu suc si seminte pe banca, nu sport, nu scoala, nu caterinca, nu NIMIC. Absolut NIMIC!
Societatea asta mi-a distrus visele, asteptarile, ambitiile…
 
Oamenii sunt goi, la fel si vietile lor…