iunie 2008

Amintirea unei zile

Aminteste- ti de minunata < +.+-=-+.+0-+.-+=+-.+- class="xirtireh" href="http://www.comunicatedepresa.ro/zi" title="zi"> zi in care nu aveai un ban in buzunar si aveai tot ce-ti puteai dori: sa fii cu ea in fiecare zi.

Lacomie

Si pana nu termina tot ce au nu se simt bine… 

Sportul e ilegal(?)

Acest post contine limbaj obscen (desi nu cred ca e mai obscen ce spun eu, decat ce fac ei).

Ce moloz se intampla cu sportu’ romanesc? Raspund tot eu: se duce dracu’! De ce? Pentru ca, copiii nu mai au unde sa joace un fotbal, un baschet, o ceva… Nu te mai lasa frate astia pe nicaieri. Vrei si tu sa faci oleaca de miscare, ceva, la o scoala, la un teren, nu te lasa. Nu te lasa gardienii, nu te lasa politia, nu te lasa locatarii. Pai mortii vostri, ca m-am enervat, voi cand erati copii ce pula mea faceati? Nu erati toata ziua p-afara cu mingea? Si va mai mirati de ce ajung copiii vostri niste betivi /drogati/nenorociti. Pai normal, daca nu au ocupatie, se apuca si ei de ceva sa nu se plictiseasca. Au omorat saracii copii niste calculatoare, beri si tigari. Am vazut in ultima vreme la copii de 9 ani care fumau de mi s-a facut o scarba ingrozitoare. Pe vremea mea, se apucau pustii de fumat la 9 ani? Nu, ca aveau ce face! Bateau mingea toata ziua, sport, sanatate, alea alea. Acum, ce pula mea? Unde sa se duca? In sloboz, in strada. O sa ajunga niste generatii de ratati. De ce? Din cauza unor idei comuniste care nici nu cred ca existau pe vremea aia. O bucurie aveam si noi, sa ne jucam si mici, si mari. Lasam grijile deoparte, orice s-ar fi intamplat. Cand aveam minge eram cei mai fericiti. Eram campioni , publicul ne aclama… Acum, rupem in doua niste calculatoare si un internet. Murim de plictiseala.
 
Quo vadis? Vorba aia: "Sa n-ai voie fotbal, da’ sa te futi in cur legal!"
 

Ani de liceu

Gata! Oficial s-a terminat. Am incheiat toate socotelile cu clasa a 12-a, s-a dus si ultimul an de liceu. Daca acum un an uram succes candidatilor la BAC, anul acesta eu sunt cel care primeste astfel de urari. Dar, detaliile astea sunt mai putin importante. Ceea ce vreau sa subliniez este ceremonia, daca i se poate spune asa, ultimului clopotel.
Intr-o sala de clasa, stateam cuminti in banci noi, elevii, iar in fata noastra, tot in banci, stateau ei, profesorii, care dupa cum a spus si doamna profesor de psihologie, probabil au inteles de ce am chiulit atat de mult de la scoala: din cauza bancilor incomfortabile.
Dupa ce doamna diriginte a facut o sinteza a anilor pe care i-am petrecut impreuna si noi am tinut sa tinem un scurt discurs legat de ceea ce au insemnat dascalii pentru noi.
"A venit si momentul in care ne luam ramas bun, momentul in care trebuie sa tragem linie si sa facem un bilant a ceea ce au insemnat acesti 4 ani pentru noi toti.
Poate la inceput nu ne-am dat seama de ce avere impresionanta avem si de faptul ca timpul trece repede si trebuie sa-l pretuim, iar acum, in ultimul an, cand am realizat ce importanti au fost profesorii si colegii din liceu in viata noastra, am vrea sa oprim timpul in loc.
Acum, pe clasa a XII-a, orele de curs nu au mai insemnat teorie, note sau medii. Profesorii nu au mai fost oamenii care stateau in fata sa ne povesteasca despre istorie, legi si teorii. Ei au devenit prietenii nostri, iar orele de curs au devenit intalniri in care am discutat despre planuri de viitor, nelamuriri, dezamagiri, amintiri…
Chiar si cei mai exigenti profesori sunt oameni care poate au prins drag de noi si carora le va parea rau ca ii parasim, in ciuda atitudinii de oameni de fier pe care o afiseaza.
Profesorii sunt cei care au avut grija de noi tot acest timp si tot ei ne-au dat aripi si ne-au invatat sa zburam.
Mi-a facut placere tot acest timp sa ii am ca profesori, chiar daca poate pentru putin timp, pe acesti maestri iscusiti cu maini de aur care ne-au  slefuit transformandu-ne din copii in adulti pregatindu-ne pentru viata.
Nu exista cuvinte care sa exprime multumirea si recunostinta pe care vrem sa vi le oferim, insa sper sa fie de ajuns un sincer si plin de afectiune: <<Multumesc!>>
Se pare ca mai e putin si se suna pentru ultima oara, dar de data asta nu-mi pare bine ca se termina ora. Nu-mi ramane decat sa va dau tema: sa nu ne uitati pentru ca noi va vom tine in minte si in suflet pentru totdeauna.
Ramas bun!"
Printre lacrimi si emotii venind atat de la profesori cat si de la elevi, dascalii prezenti au tinut pe rand cate o cuvantare. Cu totii au remarcat ca principala caracteristica a clasei noastre a fost bunul simt. Si cum Romania va creste prin bun simt si responsabilitate, sunt ferm convins ca noi vom construi un viitor bun.
In final dedic o melodie si urez in numele colectivului clasei 12 F din promotia 2008 a CNL "Alexandru Odobescu" ramas bun tuturor celor pe care i-am lasat in urma in locul care a reprezentat casa noastra pentru 4 ani!
PS: Bafta la BAC!

show_51c82ff51412f1(448, 46);

Ani de liceu
Asculta mai multe audio Muzica »

 

Stirile de la ora 16

Cum spuneam mai demult: covoarele sunt foarte grele cand sunt ude. Dar mai grele sunt masinile de spalat.
Am carat azi la masina aia de spalat de mi-am prins si degetele sub ea. S-a stricat nenorocita si problema ei este, cum ar spune Lau: "Stiu ce are! Nu merge!" Insa faptul ca s-a stricat nu e problema mea, e problema celor de la service care in mod normal trebuie sa fie la lucru de Luni pana Vineri de dimineata pana la ora 17 in afara orei de la 13 la 14 cand au pauza de masa. Dar sa revin la problemele mele.
Am ajuns la service cu masina de spalat dupa mine la ora 14, cand ar fi trebuit sa se deschida pravalia. Am stat, am asteptat, in soare bineinteles, pe caldura aia cea mai mare. Si am asteptat si au mai venit si alti oameni si din nou am asteptat. Si am asteptat si la un moment dat vine un tip cu o camioneta pe care scria " Florarie ". Se da omu’ jos din masina si-mi zice ca vine intr-un minut. Am stat, am asteptat, a trecut un sfert de ora, am asteptat, vine tipu’ se urca in masina si pleaca. Nedumerit din nou astept, astept, astept si cum tineam eu ceritificatu’ de garantie pe post de parasolar, vine o tipa. Trece pe langa mine, se duce la usa service-ului care era in spatele meu si aud cum deschide lacatu’. In momentu’ ala m-a bufnit rasu’. Iese tipa si zice: "Dar nu trebuia sa veniti cu ea aici…" Cand am auzit am zis ca mi-a cazut un frigider in cap. Asteptasem o ora in soare cu masina de spalat ca sa ma duc cu ea acasa. Dar din fericire, tanti care m-a facut sa astept atata timp (cred ca a uitat sa-si dea ceasu’ cu o ora inapoi) m-a trimis acasa si mi-a spus ca se rezolva. Asta e partea buna a lucrurilor. Partea proasta e ca, vreo saptamana va trebui sa-mi spal hainele manual. Sa vezi ce o sa mai frec la douaj de perechi de sosete.
Si pe langa asta, mai am si afaceri de incheiat cu liceu’…

Vocea interioara

Cine-i vocea ceea care se aude peste munti ,
Peste mari, peste oceane, peste vai si peste punti?
Ce poveste spune dansa, de ne gadila auzul,
De ne-aduce-aminte vorba cu prezentul, cu trecutul?
 
De departe pare-mi-se ca se-aude vocea ceea.
Si o caut prin padure , printre stele, pe Lacteea.
Dar degeaba ratacesc prin intregul Univers
Fiindca am simtit-o-n mine, in finele acestui vers.

Noi, pionierii

Scoala: Ultima frontiera
Acestea sunt calatoriile elevilor claselor a doisprezecea
In misiunea lor
Pentru a explora noi materii ciudate
Pentru a cauta sa devina forme inteligente si civilizate de viata
Pentru a pasi cu curaj acolo unde nimeni nu a mai fost: in BAC .

Vorbe de duh

In timp ce scriam pe banca la scoala, mi-am amintit ceva placut din clasa a 9-a. Pe atunci, scriam pe unde apucam, mazgaleam, desenam, dar apoi m-am mai linistit. As fi vrut sa pun cateva poze cu caietele mele care erau extrem de personalizate , dar nu cred ca le mai am. Dar sa revin la poveste. Pe clasa a 7-a incepusem sa ma gandesc la noi metode de copiat (chiar daca nu aveam nevoie) si impreuna cu colegu’ de banca, care pe vremea aia era Laurentiu, si cu restul colegilor de pe randul de la cuier , ne-am gandit sa facem un alfabet pe care sa-l stim numai noi. Bineinteles ca n-a tinut, dar eu am perseverat si mi-am alcatuit un alfabet cu ajutorul caruia am inceput sa trimit mesaje colegilor. Ne-am jucat noi ce ne-am jucat, dar a fost mai mult distractie si scriam prostii. M-am mai jucat eu singur cu chestiile astea pe caiete si chiar am inceput sa scriu un jurnal pe calculator cu simboluri grecesti , dar am renuntat cu timpul, desi, cred ca fisierul cu numele "Vorbe de duh" inca mai exista in vechiul calculator. Pe clasa a 9-a mi s-a trezit din nou pasiunea pentru chestiile astea si am inceput sa scriu codificat pe banca. Prima data am scris cuvintele invers si a iesit: "Enic azaerficsed tseca jasem etse etraof tpetsed". Am fost surprins cand, in acelasi limbaj, am gasit raspunsul pe banca. M-a amuzat si am fost entuziasmat de raspunsul primit, asa ca am incercat sa pun mai multe probleme celei care imi citea insemnarile zilnice. Am incropit niste semne ciudate avand siguranta ca a doua zi mesajul nu va mai fi descifrat. Dar, se pare ca, codul meu era prea simplu. A mai continuat conversatia mea cu colega de dimineata, dar nu cred ca ne-am intalnit fata in fata vreodata. Cred ca m-as fi simtit mandru, mai ales ca eram boboc, daca m-ar fi bagat in seama o colega mai mare.

 

Interviu cu ginerica

Il ia fata de mana pe iubitu’ ei cu care se cunoaste de vreo 2 ani si de care e indragostita pana in crestetu’ capului si il duce sa-l prezinte parintilor. Se imbraca omu’ la costum, pantofi, respectabil, ia un buchet de flori pentru soacra si o sticla din cel mai bun vin sec, ca pentru barbati pentru socru.
- Buna seara taticule!
- Buna fata tatii!
- Uite, ti-am adus pe cineva sa vezi. El e Ginerica, e iubitul meu!
- Salut , tinere!
- Sarumana tata socru, ti-am adus un vin din cele mai bune, sa ne cinstim ( Tatal e impresionat). Si pentru mama soacra, cele mai frumoase flori din Gradina Edenului (Tatal e din ce in ce mai impresionat, mama soacra e flatata)!
- Auzi taticule, sa stii ca iubitu’ meu e foarte cultivat, ii plac cartile sa cum iti plac si tie!
- I-auzi (Tatal e impresionat)! Care e ultima carte pe care ai citit-o?
- Asu’ de trefla!
- Imi place, ai simtu’ umorului!
- Nu tata socru, chiar asta e ultima carte pe care am citit-o!
- Pai si penultima? (Tatal e amuzat)
- 9 de romb. (Tatal din ce in ce mai amuzat)
- Serios acum, pe hartie, ce carte ai citit ultima data?
- 2 de rosu, ca n-am avut bani de carti de plastic si am luat de hartie! (Tatal e stupefiat)
Fata, ca sa schimbe subiectu’, spune:
- Iubitule, taticu’ face afaceri in domeniul imobiliar…
- Ia zi tinere, tu, cu ce te ocupi?
- Aaa, pai lucrez la parchet !
- Ooo, esti procuror? (Tatal e impresionat)
- Nu domn’e, pun laminat.
- Ai firma de amenajari interioare ?
- Nu. Am ramas cu datorii la cartofori si a trebuit sa ma anagajez. M-a luat unu’ la pus parchet laminat pe 900 de lei si bonuri .
- Pai si sticla asta de vin de unde ai avut bani sa o cumperi?
- Mi-a dat iubita!
- Si costumul?
- Mi-a dat iubita!
- Ma golanule, tu chiar asa iti bati joc de fata mea?
- Nu domn’e!
- Da’ o iubesti?
- Da tata socru, cum sa nu. Mai mult decat ochii din cap!
- Aa, da? Atunci nu e nici o problema daca iti scot ochii, nu?
- Nu, dar dup-aia iar ii cer bani lu’ iubita pentru operatii…
(Tatal nervos face infarct) 

Ploaia

Sau poate ploaia mi-a spalat supararile, cine stie? E un bun subiect de gandire !

« Prev

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X