Am iesit azi p-afara pe la 9 sau 10 cat era ceasu’, ca nu mai tin minte de la cat am invatat, si m-am bagat si eu la un badminton ca tot omu’ care se respecta. Eu cu Sorin bineinteles. Isi pune omu’ cheile, telefonu’ si batu’ de memorie ( memory stick ) pe masina unuia si ne jucam. Ne jucam, ne jucam si la un momentdat pleaca asta cu masina. Cand trece imi aduc aminte: "Aaa, telefonu’ ba!" si aud cum telefonul se loveste de asflat, urmat de sunetul cheilor. Mergem, luam telefonu’, da’ cheile si batu’ ia-le de unde nu-s! Ce-mi vine mie o idee: "Ma, poate s-au agatat de stergator cand au cazut si au cazut pe drum spre casa." Si da-i si cauta! Am mers pana la tip acasa pe drumu’ pe care s-ar fi dus, dar din pacate avea masina parcata in curte. Spre norocul nostru, insa, era si el p-acolo pe undeva si s-a uitat de chei. S-a uitat omu’ uimit si nelamurit si pana la urma le-a gasit. Erau in santu’ din care iesea stergatoru’ din spate. Si cheile, si batu’! M-a bufnit rasu’ si m-am dat cu capu’ de racheta de badminton.
Stranie situatie! Cine s-ar fi gandit in 1000 de ani ca ar fi putut ramane cheile acolo? Asta se intampla la fel de frecvent ca aparitia cometei Haley. Si in prezenta cui putea sa se intample in afara de mine? Si unde altundeva decat in Cartieru’ Minunat, ca doar de-aia ii zice minunat, ca se intampla minuni!
 
Cand pierzi un lucru, acesta se afla in ultimul loc in care te-ai gandi ca este!