august 2008

Cea mai plictisitoare zi din viata mea

05.08.2008
 
"Trezit la 6:00, mancat, spalat, imbracat, mers in statie, luat autobuzul, ajuns la munca, asteptat, semnat acte
Pierdut notiunea timpului
Facut instructaj de protectia muncii , pierdut notiunea timpului si mai rau, continuat instructaju’, asteptat
Primit exemplar propriu contract individual de munca
Asteptat, aflat ora: 11:45, gasit notiunea timpului, intrat pe net, navigat 35 de minute
Pierdut vremea, facut 13:20, pierdut vremea din nou, solicitat ziar, primit ziar, citit ziar pana la ultima litera, plictisit, facut cunostinta cu colegii de birou (Vasile zis Bebe/Bebica si celalalt), vazut masinarie (zisa "Racheta") complicata la treaba, plictisit
Cunoscut colege, aflat activitate exacta ce urmeaza a fi depusa de catre persoana in cauza, adica eu, si anume gestiune , receptie marfa sau ceva de genu’…
Intrebat cat e ceasu’, aflat cat e ceasu’: <<3 fara 20>>, descumpanit, revenit la realitate, apucat sa scriu
Pus punct, cascat, plictisit rau de tot!
Ah… Inca ceva! E un firg aici de mor si sunt in pantaloni scurti si tricou. N-am iesit inca din cladire sa vad care e treaba, dar dupa cum se prezinta soarele prin ferestre cred ca e ca in infern. Aici aparatele de aer conditionat isi fac treaba mai mult decat trebuie, zic eu. E cancer! Daca ar fi asa si in autobuz…
In alta ordine de idei, astept sa vina ora 16:00  sa pot pleca, s-ajung acasa sa pun toate astea pe blog, sa mai pierd vremea si sa astept a II-a zi de munca.
E aiurea sa te angajezi si sa stai degeaba. E cel mai enervant lucru posibil. Simti ca esti la puscarie. Nu e nimic de facut si esti obligat sa stai pana se termina programul. Sper ca ziua de azi sa fie caz singular. Dar pe langa faptul ca ma plictisesc teribil, mai mi se incarca si constiinta ca nu fac nimic si primesc bani pentru asta. In loc sa fiu eu angajat si platit aproape degeaba, mai bine angaja pe altcineva intr-un loc unde e nevoie de forta de munca.
Dar, ce zic eu aici? Nici nu s-a terminat prima zi de munca si deja imi dau cu parerea. Se vede ca m-a afectat plictiseala datorata pierderii de timp.
Nu sunt in masura sa-mi fac o parere inca, iar dupa spusele colegelor se pare ca am mult de munca…"
Acest text este copiat de pe fituica pe care am scris la locul de munca si reprezinta exact gandurile mele din acele momente.
 
 

Casa din copac

Inca de cand eram mici, eu si prietenii mei ne construiam diferite spatii construite cu materiale in functie de posibilitati si anotimp. Au fost casele din caramizi, din gheata, fara acoperis, doar ziduri exterioare si "mobilier". Au urmat casele din zapada, uriasele case din zapada. Munceam zile intregi la ridicarea lor. Erau proiectate asa cum vazusem la o emisiune cu sfaturi pentru supravietuire pe Discovery… Verile le-am petrecut in case din carton , pitite intre tufe , sau ancorate de trunchiurile copacilor. Dar, intr-o vara, venise timpul sa ne mutam intr-o casa mult mai mare, cu etaj(e). Ne jucam noi intr-o zi si am descoperit abandonat langa parcul de joaca (care urma sa devina si a devenit stadion "Maidaneu", in prezent parc de joaca reamenajat) un tub imens de carton, un tub asa cum nu mai vazusem. Ne-am jucat cu el, l-am invartit, l-am foslosit pe post de tobogan , l-am urcat intr-un zarzar, l-am infipt intre niste crengi si cand am vazut ca nu-l mai scoatem de-acolo si ca tine daca stam cocotati pe el, ne-am gandit sa mai aducem pari cu care sa construim un schelete. Si uite asa am pus "piatra de temelie" la casuta noastra si am plecat la vanatoarea de bate prin gradinile din cartier, cu frica sa nu ne prinda vecinii dintre care cei mai rai bineinteles ca stateau la parter, parca pusi acolo exact cu scopul de a ne prinde pe noi. Bate aveam, cui mai gaseam pe-acasa, mai cumparam, bolovani pe post de ciocan aveam pentru ca ciocane nu ne lasau parintii sa luam si ne-am apucat de munca. Dupa ce am pus cateva bate mai zdravene in pozitii strategice, ne-am apucat sa punem crengute subtiri sprijinite pe ele si sa captusim cu iarba ,care crescuse atat de mare incat la pititea puteai sa te ascunzi in ea si stand si in genunchi ca tot te acoperea, peste care ulterior am pus un carton pentru cand jucam Monopoly $. Din cauza ca aveam prieteni care nu se puteau urca in copac, bineinteles ca am construit si o scara. Chiar si noi, copii fiind, am ramas surprinsi cand am facut teste si am observat ca betisoarele alea mici ne-au tinut pe toti, impreuna cu cel mai corpolent baiat din cartier. Au urmat imbunatatiri, am trecut de la bete si iarba la scanduri si am construit si etajul doi dupa acelasi model. O perioada ne-am adapostit aici, ne-am ascuns la pititea, am stat la povesti, pana un parinte al unuia dintre noi, ne-a pus s-o daramam. Nu stiu de ce am facut asta, pentru ca tipul n-avea nici o putere asupra noastra si mai ales n-avea puterea sa o faca de unul singur, iar mai tarziu, cand ne-a mai stricat el fara rost o jucarie descoperita de noi, am avut ocazia sa ma cert rau cu el. Dar asta alta data…

 

Rime de bine

"La Trivale -i umbra deasa
Poate te-ntorci cu noroc acasa"

« Prev

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X