septembrie 2008

Niste papagali!

Mi s-a facut scarba.
Mi s-a facut scarba de toti prefacutii. Toti parvenitii, in special pustani, care se dau mari zmei, care sunt "super-tari", "smecheri" si tot felu’ de epitete d-astea. Toti papagalii care merg in cluburi si o ard pe house, iar dupa ce se imbata o dau pe manele. Mama si cand ii vad cu faze gen: "Uite-l si pe cocalaru’ ala!" sau "Ieta-l si p-asta cum arata!", "Io nu ascult manele!" sau alte faze de genu’ asta ma apuca boala. Va uitati fix in oglinda cand va uitati la aia, ba! Oilor! Sunteti toti la fel
E in principal vina adultilor ca nu au fost in stare sa le imprime copiilor cultura proprie, cultura autentica romaneasca. Nu ca as fi eu mare expert in dansuri sau muzica traditionala si alte arte, dar de bine de rau am auzit de Gheorghe Zamfir , Tudor Gheorghe , Maria Tanase sau Nicolae Grigorescu . Stiu cat de cat de unde am plecat, care mi-e originea.
Chiar daca ascult eu si muzica de strada, cu limbaj vulgar, n-o sa uit niciodata ca sunt roman. Intotdeauna o sa-mi faca placere sa aud un nai fermecat sau sa admir maiestria tesaturilor autentice romanesti, pentru ca asta sunt eu, cultura asta infloreste in mine, cultura romaneasca ma intregeste. Si asta ar trebui sa simta toti pentru ca suntem romani.
Fara cultura nu putem progresa! Fara cultura nu existam!

Copiii – singura noastra avere

Suferinta pierderii unui copil. O imagine greu de suportat. O imagine care, daca ti-e dat sa o vezi, iti trezeste in minte ganduri tulburatoare. Te gandesti cum ai reactiona daca ai suferi o astfel de pierdere. Te gandesti ca ai simti ca s-a sfarsit lumea si intr-o oarecare masura ai si simti asta, empatizand astfel cu cei care sufera.
Iti dai seama cat de fragila e fiinta umana, nu atat din punct de vedere fizic cat din punct de vedere psihic. Pur si simplu pici. Nu mai esti bun de nimic. Lumea ti se farama minut cu minut, uiti tot, nu mai exista nimic si nimeni. Doar tu, singur!
Am avut si eu azi ocazia sa vad o astfel de imagine. Si m-a trecut un gand oribil. Ce as face daca vreunul din copiii mei ar pati ceva? Si atunci m-a lovit. Nu as putea sa traiesc astfel. Nimeni nu poate trai astfel.
Si totusi, exista mame care isi arunca la gunoi nou-nascutii, tati care isi omoara copiii, in mod indirect, avand principii de idioti.
Astfel de oameni nu merita sa aiba copii. Viata nu e dreapta fata de ei!

Vise taica, vise…

Fiecare gaseste somnului o explicatie/ utilitate compatibila lui. Unii dorm ca sa se odihneasca dupa ore lungi de munca, altii dorm de lene, unii dorm de placere. Eu, si poate altii ca si mine, dorm ca sa visez.
Am gasit asa o mare satisfactie in vise incat, cateodata nu m-as mai trezi. Sunt vise dupa care ma trezesc constient ca am visat si pe care le pot continua doar inchizand ochii si folosindu-mi imaginatia, mai sunt vise dupa care ma trezesc brusc fara sa pot reactiona si mai sunt visele acelea speciale, vise care sunt atat de realistice incat atunci cand ma trezesc, traiesc pentru cateva clipe cu impresia ca a fost ceva palpabil si ma simt extraordinar de fericit. Dar apoi, se darama cerul pe mine… De fapt, nu cerul e cel care se darama pe mine, realitatea e cea care imi ucide fericirea de moment.
Visele au un efect benefic asupra mea. Suna ironic, dar, ele sunt cele care ma trezesc la realitate, cele care ma tin cu picioarele pe pamant. Fara ele, poate nu as mai avea puterea sa duc o viata cat de cat linistita.
Dorm ca sa visez si visez ca sa traiesc!

Emanciparea cocalarilor

De la o vreme vad din ce in ce mai des prin cluburi diferie grupuri de cocalari. Observand aceasta a urmat implicit si intrebarea: "Oare e bine sau rau?". Analizand, am hotarat ca aceasta se poate remarca doar in timp, pentru ca, logic ar fi ca ei, cocalarii, frecventand astfel de cluburi sa preia de la veteranii acestui tip de activitati diferite caractere privind comportarea in locuri publice , vestimentatia, stilul de viata.
Cum era de asteptat, cocalarii ies in evidenta instantaneu intr-o discoteca acceptabila, insa e de apreciat faptul ca ei se straduiesc sa se integreze chiar daca le vine greu sa renunte la "miscarile de dans" pe care le experimentau pe manele.
Astept sa vad efectul acestui tip de emancipare si sper, in cazul in care iese totul bine, casa sa fie casa, masa sa fie masa, iar cocalarii sa nu mai fie!

Oameni de omenie

Gata cu cablurile! Gata cu vopseaua din par si din tesatura hainelor, cu fiarele, cu praful, cu aerul toxic, cu arsurile provocate de aparatul de sudura, cu fumul cu miros ciudat al materialelor taiate cu polizorul, gata cu trezitu’ dimineata, gata cu murdaria, dar cel mai important: gata cu baracile!!!
Bucurie mare azi in Cartieru’ Minunat, unde m-am intors dupa lunga mea expeditie in apropiere de combinatul petrochimic, loc in care mi-am omorat diminetile timp de aproape doua luni.
Casa mea a fost, in toata aceasta perioada, baraca sefului de atelier aflata in locul unde datoriile nu se platesc in bani, ci in jgheaburi si canalet, cabluri si platbanda.
O experienta foarte educativa si de altfel, foarte constructiva. Cu toate ca in primele zile ma plangeam ca nu prea e de lucru si mai mult stateam degeaba, iata ca, cu timpul am inceput sa lucrez din ce in ce mai mult, chiar si ore peste program. Am invatat multe in acest timp: sa sudez, sa construiesc baraci :D , dar lasand toate chestiile astea practice la o parte, am invatat multe despre oameni. Categorii de oameni cu care rar am avut ocazia sa interactionez. Oameni cinstiti, ambitiosi, cu simtul raspunderii, constiinciosi, dar pe de alta parte si putin lipsiti de organizare, lucru foarte important intr-o intreprindere . Ar fi multe de spus, dar un lucru care merita mentionat e ca am fost profund impresionat pozitiv de colegii de la locul de munca. Oameni de omenie!
Toate acestea fiind spuse, si facute alaturi de multe altele, a venit si ultima zi . O ultima zi in care am avut multa activitate si din nou am stat peste program. La plecare, am fost asaltat de cainii din curtea intreprinderii, caini pe care i-am si hranit cu cateva ocazii, care m-au latrat si se dadeau la picioarele mele. Parca si ei stiau ca nu mai apartin locului. Am incercat sa-i potolesc impreuna cu alti doi colegi fara succes insa. Numai cand directorul a spus: "Gata!" au luat-o toti la fuga care incotro. Si ei stiu cine e seful acolo.
Am avut un gand cand m-am angajat acolo: sa nu-l dezamagesc, ba chiar mai mult: sa-l impresionez pe tatal meu si cred ca am reusit intr-o oarecare masura, date fiind aprecierile colegilor.
Imi pare bine pentru ca am trait aceasta experienta. Pe viitor imi va fi de folos!

Ce sa faci cand e urat afara

Am trait s-o traiesc si p-asta. Nici acceleratoru’ de particule de la Geneva, nici gaurile negre, nici un sfarsit al lumii nu m-a putut opri sa muncesc in conditii de cacat. Adica, mai bine spus de noroi. Cat am mai plans eu dupa apa de baut in zilele toride pe care mi le umpleam cu trasu’ cablurilor! Apa minerala ce-i drept. Si iata ca acum am primit apa cat pentru doua sfarsituri de lume.
Dimineata m-am trezit direct cu gandul sa ma-mbrac c-o fi frig. Si m-am imbracat: mi-am luat un tricou si doua bluze cu maneca lunga, pantalonii de training si running-shoes-ii . Nu ploua asa ca nici nu mi-a trecut prin minte sa-mi iau vreo umbrela (desi ma gandisem sa-mi iau o pelerina pe care oricum nu cred ca o mai aveam) pe care nici daca ar fi plouat nu as fi luat-o. Pregatit asa cum eram, cu un sandwich mare cu cascaval , un bidon de jumate de apa de la robinet si manusile din dotare, am plecat. La iesirea din scara m-a luat in brate pe neasteptate… Un fior mi-a cuprins tot corpul si am simtit cum inima incepe sa-mi bata cu putere. Frig napraznic! Am avut norocul ca in drum spre statie m-a pescuit o colega cu masina si m-a dus la munca.
La munca, teroare! Multi muncitori, mult apa, mult noroi. Toata lumea se grabea, facea planuri, sa construim baraci, sa facem, sa dregem, sa terminam. Da’ de unde? Am lucrat cat am lucrat, a mai plouat, iar am lucrat, dar cel mai si cel mai important: am inghetat. E oribil sa muncesti in asemenea conditii!
Cea mai buna idee pe ziua de azi a avut-o un coleg: "Asta e vreme de baut vin, de mancat nuci… si de dat la buci!" Eu ma gandeam la ceva de genu’: "Vreme de numarat banii si de futut femeia… altuia", dar mai bine cum a zis colegu’. Da-i dracu’ de bani! Mancare, bautura si femei sa fie!

Viata de viata

Am socializat mai demult, alaturi de Sorin cu un finlandez pe care il cheama ca si pe mine, Stefan. Si conversam noi acolo si la un momentdat ne zice tipu’ ca fratis-o de 21 de ani se drogheaza. Ma-sa stie, tac-su stie da’ n-au ce sa-i faca. Tipu’ s-a mutat din casa parintilor si castiga si bine, pentru noi… Si cand l-am intrebat cu ce se ocupa de are atatia bani am primit un raspuns uluitor: "Cu nimic". Nici macar cu traficu’ de droguri nu se ocupa. Si nu stie sa faca absolut nimic. E un parazit ! Stiti
de unde ia bani? De la stat, cam 500-600 euro pe luna. Si chiria la casa tot statul i-o plateste.
Viata frate! Stai toata ziua, banii vin, marijuana arde, distractie la maxim. Ce sa vrei mai mult?


update: 10 oct. 2008
photo al lui ?tefan:
 

Photo: Copyright 2008 Sorin-D?nu? RADU. All rights reserved.

Maestrul spune:

"Omul de bine pretuieste virtutea, omul marunt, bunurile materiale. Omul de bine poarta in el simtul legii, cel marunt nu se gandeste decat la avantaje."
"Un fiu, in timp ce-si slujeste parintii, le poate face reprosuri , dar cu blandete. Daca vede ca ei nu-i urmeaza sfatul, nu va fi mai putin respectuos si ascultator; chiar de-ar fi pedepsit , nu va pastra ranchiuna."
 
"Omul de bine prefera sa vorbeasca alene, dar sa actioneze repede."
 

Despre copilarie

"Exuberanta copilariei e universala ."

Dragoste smulsa din carti

"Oricine imbratiseaza o femeie devine Adam. Iar femeia- Eva ."
 
"Totul se intampla din nou pentru prima oara … Laudata fie iubirea in care nu exista posesor, nici posesiune, cei doi abandonandu-se unul altuia… Totul se intampla pentru prima oara , insa iubirea lor e eterna."
 

Next »

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X