Suferinta pierderii unui copil. O imagine greu de suportat. O imagine care, daca ti-e dat sa o vezi, iti trezeste in minte ganduri tulburatoare. Te gandesti cum ai reactiona daca ai suferi o astfel de pierdere. Te gandesti ca ai simti ca s-a sfarsit lumea si intr-o oarecare masura ai si simti asta, empatizand astfel cu cei care sufera.
Iti dai seama cat de fragila e fiinta umana, nu atat din punct de vedere fizic cat din punct de vedere psihic. Pur si simplu pici. Nu mai esti bun de nimic. Lumea ti se farama minut cu minut, uiti tot, nu mai exista nimic si nimeni. Doar tu, singur!
Am avut si eu azi ocazia sa vad o astfel de imagine. Si m-a trecut un gand oribil. Ce as face daca vreunul din copiii mei ar pati ceva? Si atunci m-a lovit. Nu as putea sa traiesc astfel. Nimeni nu poate trai astfel.
Si totusi, exista mame care isi arunca la gunoi nou-nascutii, tati care isi omoara copiii, in mod indirect, avand principii de idioti.
Astfel de oameni nu merita sa aiba copii. Viata nu e dreapta fata de ei!