E la moda acum in media scandalul cu sistemul de sanatate. Toata lumea stie povestea cu tipul care a murit ca in filmul " Moartea domnului Lazarescu " (pe care nu l-am vazut nici pana in ziua de azi) pe holurile unui spital nefiind bagat in seama. Toti sar in cap medicilor datorita acestui caz, iar de aici a pornit o intreaga isterie . Daca te uiti la televizor ai impresia ca traiesti intr-o tara unde spitalele sunt locuri de tortura, iar medicii niste calai. Fiecare se trezeste cu cate o intamplare in care n-a fost tratat cum trebuie de doctor, fiecare are ceva de reprosat, bineinteles existand si cei care multumesc medicilor pentru eforturile lor.
Ideea e ca toata lumea da vina pe medici ca nu vor sa trateze bolnavii. Dar, de fapt problema se pune altfel: ca medic, daca ai stii ca incalci un protocol care ti-ar putea aduce suspendarea dreptului la practica, ce ai face daca ai fi pus in aceasta situatie? Aici intervin hibele din sistem. Un sistem pentru care nimeni n-a incercat sa faca nimic, iar cand apar cazuri mediatizate toti apar pe la televizor care mai de care sa promita marea cu sarea si sa-si dea cu parerea fara a se pune in pielea oamenilor in halate.
Inca ceva legat de acest caz am auzit ieri pe un post TV . Se doreste ca asistenta care l-a dus pe om la spital si l-a plimbat pe la toate usile pentru a-l ajuta cumva, sa fie medaliata. De ce? Pentru ca si-a facut meseria? Asta ar insemna ca mama ar fi trebuit sa primeasca jdemii de medalii. Asta ar insemna ca si unu’ care baga piulite la suruburi ar trebui sa primeasca o medalie pentru ca nimeni nu mai baga piulite la suruburi cum o face el. Motivul adevarat al acestei dorinte de premiere e mediatizarea cazului si ridicarea in slavi de catre media a unei asistente care chiar daca merita tot respectul pentru ca si-a facut datoria nu e cazul sa primeasca o distinctie . Toata lumea isi face meseria, mai bine sau mai rau, si fiecare este rasplatit pentru ceea ce face, mai mult sau mai putin.
Lumea trebuie sa inteleaga un lucru: medicina e o stiinta imprevizibila si de aceea e foarte greu sa tratezi un bolnav. Iar medicii nu sunt zei, sunt si ei oameni si mai gresesc.